Stridia

A fost odata o stridie,
De care acum va povestesc,
Care a constatat ca i-a intrat
Niste nisip in cochilie.
Era doar un graunte,
Dar tare o chinuia.
Caci stridiile au sentimente,
Desi nu par asa.
Dar oare credeti ca a dat vina
Pe soarta cea cruda,
Care s-o fi adus
In starea asta cumplita?
A blestemat oare guvernul,
A cerut alegeri,
Si marea sa-i ofere
Protectie?
Nu, si-a zis ea.
Cum statea in cochilie,
Daca tot nu pot sa-l scot,
Am sa-ncerc sa-i dau un rost.
Ei, anii au trecut
Asa cum se intampla,
Si a ajuns sa se-mplineasca
Destinul sau de scoica,
Gatita, pe o farfurie.
Iar grauntele de nisip,
Care o impunsese cumplit,
Era acum o perla,
Frumoasa si cu luciu.
Povestea are o morala:
Nu este extraordinar,
Ce poate face o scoica,
Dintr-o boaba de nisip?
Oare ce-am putea noi face,
Daca ne-am stradui un pic,
Cu unele lucruri
Ce ne intra sub piele?