De ce zambesc?

Zambesc:
...indiferent ce s-ar fi intamplat
...caci viata e scurta, deci traiesc
...cand timpul trece si ma-ncetineste
... caci pornesc chiar daca nu-mi vine
...cand prietenii nu sunt ceea ce par
...si poate sentimentul o sa desfaca
...chiar daca e un zambet fals
...ca si cum e un dans simplu de vals
...atunci cand vreau sa ma ascund
...cand sufletul imi plange
...sincer cand ma gandesc la familie si cei dragi
...cand un simplu gest imi atinge sufletul
...caci un lucru marunt face cat o mie de comori
...pentru a putea indeparta norii
...cand imi vine sa urlu si tristetea ma acopera
...pentru ca asa imi sta in fire :)

Empty streets...

Something Special

Cine raneste o data, pierde de 2 ori...

Am invatat ca viata nu e roz...si ca atunci cand totul e minunat si bine, nu trebuie decat o clipa ca totul sa se prabuseasca...cand nu te astepti la ceva, atunci se intampla, incepi sa prinzi incredere, incepi sa simti ca merita sa-ti deschizi sufletul, desi el ti-a fost ranit de mai multe ori si cu ultima picatura de speranta te increzi intr-o persoana pe care o consideri minunata...si exact aceea persoana te va rani din nou fara ca tu sa ai vreo vina! In momentul acela sufletul ti se va innegri, vei simti nevoia sa te razbuni, vei plange, vei suferi...sta in firea omeneasca asta! Dar sufletul bun mereu doar va zice, nu va si face aceste lucruri rele, si se va ruga pentru aceea persoana care i-a distrus inima sa fie bine...de ce?...pentru ca cel ce raneste, va pierde de 2 ori ;)

Nori sau soare?

Norii apar in viata ta atunci cand nu stii ce trebuie sa faci...cand totul iti pare neclar si nesigur...si dispar cand acea raza calda isi face aparitia!Acea raza mirifica e reprezentata de un zambet sincer, de o privire senina sau de un simplu gest! Ti s-a intamplat sa primesti un bilet de la cineva, si fiecare cuvant scris in el sa te faca sa zambesti? Sunt sigura ca da...dar pentru multi acest gest reprezinta o chestie fara importanta...de ce?...pt ca ei nu mai au sentimente, nu mai pot simti si nu se mai pot bucura de lucrurile simple ale vietii, care aduc culoare...si din aceasta cauza...fiecare zambet devine superficial si rece...atat de rece, incat se stinge numai decat! Iar cand un zambet sincer apare la orizont...acei nori ca prin minune se risipesc si lasa soarele in toata splendoarea lui! Da stiu...visez mult...dar mai bine sa visez si sa ma bucur de viata din suflet...decat sa fiu superficiala, asemeni naturii moarte! Ca sa te cunosti pe tine insuti, ar trebui sa stii ca vorbele "Eu sunt..." sunt vorbe cu tarie si trebuie sa iei seama cu ce le insotesti! Caci ceea ce pretinzi se-ntoarce sa-ti pretinda.

Daca stiam...

Poate ca ati auzit mereu pe unii spunand: "Daca stiam atunci ceea ce stiu acum..."
V-a venit vreodata sa spuneti...ei, da...bine...spune mai departe...
Uite ca spunem...
Mi-as asculta mai mult inima.
M-as bucura mai mult...m-as necaji mai putin.
As sti ca scoala se va termina prea curand...pe cand munca...ei, nu-i nimic.
Nu m-as framanta atata in legatura cu ceea ce cred altii.
As pune mai mult pret pe vigoarea mea si pe obrazul meu intins.
M-as juca mai mult, m-as agita mai putin.
As sti ca frumusetea chipului meu sta in dragostea mea de viata.
As sti cat de mult ma iubeste mama mea si ca sunt lumina ochilor ei.
M-as bucura de starea de "a fi indragostita" si nu mi-as bate capul prea mult cu ce se va alege de asta.
As sti ca probabil nu o sa fie asa...dar ca se va intampla ceva de bine.
Nu m-as teme sa ma port ca un copil.
As fi mai curajoasa.
As cauta partile bune ale fiecaruia si l-as aprecia pentru acestea.
As lua lectii de dans.
As fi mandra de trupul meu asa cum este el.
As avea incredere in prietenele mele.
N-as avea incredere in prietenul meu (glumesc :p)
Mi-ar placea sa-mi dau seama cine zambeste din suflet, si cine se preface.
As fi mai ingaduitoare si mai recunoscatoare, cu siguranta.

Reusita mea!

Zilele trecute am zis ca traiesc un horror cu influente isterice...caci stresul meu se numea licenta si terifiant era teama de ea! Dar zilele au trecut...si in momentul adevarului...ziua de 16.09.2009, ora 14:00...tremuram toata...vocea imi tremura...in fata situatiei ma simteam de parca pluteam! Patru calai se aflau in fata mea...in povestea mea logic...caci ei de fapt erau patru profesori! Discursul mi l-am inceput cu o emotie mascata...ei se uitau la mine...eu vorbeam...totul roz...pana cand o voce se auzi...ma intrerupse-se din expunere...cu o intrebare...la care imediat am raspuns...au urmat intrebari dupa intrebari...la care am raspuns fara ezitare...trecusera deja aproape 15 minute..simteam cum curg siroaiele de apa pe spatele meu...ca si cand as fi fost supusa la cel mai mare chin...cand se auzi o voce impunatoare..."Bine!Gata!Multumim!"...m-am ridicat...o voce de femeie (singura profesoara din comisie), care pe tot parcursul examenului ma aprobase si imi zambise, a spus "Nu vedeti ca e un copil! Cate poate sa stie!"...m-am uitat si toti zambeau la mine! Desi paraseam sala simteam ca sunt tot acolo...iar in momentul cand am realizat ca s-a terminat totul...am respirat usurata! Urma alt chin, asteptarea notei, minutele treceau si eu nu mai aveam rabdare, teroarea a ajuns la sfarsit, in momentul in care am aflat ca am luat nota 9,38! Cam atat pentru azi!

Stridia

A fost odata o stridie,
De care acum va povestesc,
Care a constatat ca i-a intrat
Niste nisip in cochilie.
Era doar un graunte,
Dar tare o chinuia.
Caci stridiile au sentimente,
Desi nu par asa.
Dar oare credeti ca a dat vina
Pe soarta cea cruda,
Care s-o fi adus
In starea asta cumplita?
A blestemat oare guvernul,
A cerut alegeri,
Si marea sa-i ofere
Protectie?
Nu, si-a zis ea.
Cum statea in cochilie,
Daca tot nu pot sa-l scot,
Am sa-ncerc sa-i dau un rost.
Ei, anii au trecut
Asa cum se intampla,
Si a ajuns sa se-mplineasca
Destinul sau de scoica,
Gatita, pe o farfurie.
Iar grauntele de nisip,
Care o impunsese cumplit,
Era acum o perla,
Frumoasa si cu luciu.
Povestea are o morala:
Nu este extraordinar,
Ce poate face o scoica,
Dintr-o boaba de nisip?
Oare ce-am putea noi face,
Daca ne-am stradui un pic,
Cu unele lucruri
Ce ne intra sub piele?

O raza...

In razele de soare eu te vad pe tine, esti apa cristalina ce ma linisteste, iar in lumina calda, cu tine ma contopesc, as vrea ca niciodata sa nu ma mai trezesc, caci in aceasta raza mirifica te-am gasit pe tine!

Te rog sa asculti...

Cand iti cer sa ma asculti
Si tu incepi sa-mi dai sfaturi,
Inseamna ca n-ai facut ce ti-am cerut.
Cand iti cer sa ma asculti,
Iar tu simti ca trebuie sa faci ceva
Ca sa-mi rezolvi problema,
Inseamna ca mi-ai inselat asteptarile,
Oricat iti pare de ciudat.
Asculta! Tot ce-ti cer e sa asculti.
Sa nu vorbesti si sa nu faci,
Doar sa m-auzi.
Eu ma descurc si singura,
Desi par neajutorata.
Atunci cand faci pentru mine ceva,
Ceea ce pot si trebuie sa fac eu,
Nu faci decat sa-mi sporesti teama si imperfectiunea.
Dar cand accepti ca simplu fapt,
Ca simt ceea ce simt,
Oricat ar fi de fara sens,
Atunci nu mai incerc sa te conving
Si sa mai insist.
Sa inteleg ce se ascunde dincolo
De acest simtamant fara sens.
Si cand acest lucru e limpede,
Raspunsurile sunt evidente.
Simtamintele capata sens atunci
Cand intelegem ce se ascunde dincolo de ele.
Poate ca d-asta are rugaciunea sens,
Uneori, pentru unii,
Pentru ca Dumnezeu e mut,
Si nu da sfaturi
Ori incearca sa dreaga lucrurile.
Dumnezeu asculta doar si te lasa pe tine,
Sa faci singur ce e de facut.
Asa ca te rog sa ma asculti, numai sa ma auzi.
Si de vrei sa vorbesti, asteapta doar un pic,
Ca sa-ti vina randul,
Si te voi asculta eu pe tine.

Noi inceputuri

Huh...am ajuns si aici...festivitatea de absolvire a facultatii s-a incheiat si sunt gata sa incep calatoria vietii mele! Am o multime de sentimente incalcite. Aceasta este ciudatenia celor mai multe momente importante din viata, foarte rar sunt definite printr-o singura emotie. Dar nu-i nimic. Asta ma ajuta ca momentele frumoase sa mi se para mai pretioase si cele mai putin frumoase, mai suportabile.
Inca nu am reusit sa-mi raspund la cele 6 intrebari existentiale din viata oricui, dar am incercat sa le conturez un raspuns dupa ceea ce cred eu. Si iata rezultatul :
Cine? Mi-a trebuit mult timp ca sa-mi dau seama ca aceasta este probabil cea mai importanta intrebare dintre toate. Caut sa descopar cine sunt si sa fiu eu insumi. Ma straduiesc sa fiu cinstita, respectuoasa si fericita. Atunci cand sunt impacata cu mine insumi, toate isi vor gasi fagasul lor.
Ce? Aceasta este o intrebare inselatoare si la inceput m-a pacalit. Credeam ca intrebarea suna asa "Ce voi face azi?" Am constat totusi ca lucrurile deveneau cu adevarat interesante daca intrebam : "Ce pasiune am eu?" Descopera ce flacara arde inauntrul tau si te impinge inainte, apoi incearca s-o tii aprinsa. Imparte-o in mai multe parti, apoi fa-o la loc. Fa ce crezi cu ea de cuviinta, dar nu o scapa niciodata din ochi. Fa asa pentru ca asta iti place sa faci. Bucuria pe care ti-o va aduce te va ajuta sa treci mai usor prin momentele grele din viata.
Cand? Aceasta este alunecoasa. Nu o nesocoti. Ma va ajuta sa pastrez masura. Unele lucruri este bine sa le fac acum. Dar tin minte ca exista o vreme pentru fiecare lucru, si ca unele lucruri este bine sa le las pentru alta data. Oricat de greu ar parea, imi aduc aminte sa ma opresc si sa ma odihnesc si sa ma bucur de minunea fiecarei zile noi. Cu putin exercitiu, am invatat sa ma bucur de placerea de a face anumite lucruri acum si de incantarea de a astepta si de-a pune la cale altele.
Unde? In mod surprinzator, asta este cea mai usoara. Ii voi gasi mereu raspunsul, daca imi voi pastra in inima caminul si voi pune inima in locul pe care il voi numi camin. Ca un sfat, nu uita niciodata ca cel mai simplu semn de bunatate poate insemna enorm, si ca poti schimba lumea.
De ce? Este aceea care ma ajuta sa cresc.
Cum? Este cea care ma formeaza personal.
Pentru a reusi este vital sa cred in mine si in minuni. Sa nu uit ca cele mai mari descoperiri s-au facut dupa ce autorii lor s-au impiedicat de intrebari. ;)